sâmbătă, 8 septembrie 2018

Cadourile: simplitate=fericire

Pe parcursul verii am aflat destul de multe lucruri despre minimalism, zero waste și alte mișcări ce au ca primă țintă schimbarea stilului de viață prin responsabilizare față de propria existență și față de mediul înconjurător.
Primul capitol care mi-a venit în minte atunci când m-am gândit la România din această perspectivă a fost cel al cadourilor. Românii sunt oameni darnici, le place să dăruiască cu orice ocazie posibilă pentru a-și spăla obrazul sau pentru a-și arăta aprecierea.
Totuși, în acest vârtej al cadourilor am căzut de multe ori pradă influențelor exterioare: cumpărăm ca să nu mergem cu mâna goală, cumpărăm pentru că așa fac alții și pentru că trebuie să fim în rând cu lumea. La final, ne trezim cu casa plină de lucruri complet inutile și cu un coș de gunoi plin de plastic care, bineînțeles, va polua planeta pe banii celor dragi nouă.

Pentru a frâna măcar parțial această avalanșă am înșiruit câteva sfaturi.
🎀 Alege un cadou de bună calitate, util.
Lucrurile simple, nu neapărat scumpe, păstrează o finețe a lor. De aceea, trebuie să fim realiști și să ne gândim că toate cadourile noastre ocupă spațiu, mai ales dacă nu pot fi folosite cu un scop anume. O idee bună ar fi alegerea unor consumabile pe care persoana respectivă oricum le cumpără.
🎀 Dăruiește flori neînfofolite în nu știu câte straturi de plastic.
Lasă florile să fie frumoase pentru ceea ce sunt.
Poți cere florăresei să folosească ambalaje biodegradabile sau pur și simplu leagă florile într-un mod drăguț. Oricum, împachetarea costă mai mult decât este cazul, iar ambalajele sunt primele care vor fi aruncate. Reutilizarea ambalajelor pe care le ai deja ar fi o altă soluție.
🎀 Folosește ambalaje de bună calitate pentru cadourile tale.
Există foarte multe folii, punguțe de plastic sau de hârtie care se rup atunci când sunt despachetate cadourile. N-ar fi mai frumos să folosim punguțe tari (preferabil nu din plastic) care să reziste timp îndelungat?
🎀 Nu uita: orice cadou transmite un mesaj celui care îl primește.
Mesajele pot fi diverse, însă nu cred că există cineva care și-ar dori să transmită: „Ți-am luat acest cadou plin de plastic ca să te fac să poluezi planeta, pentru că oricum nu ai unde să-l reciclezi”. Cadourile ar trebui să aducă bucurie, să nu uităm asta.
🎀 Dăruiește experiențe, nu lucruri.
Obiectele, după cum spuneam și mai sus, ocupă spațiu fizic, împovărează, oricât ar fi de mici, mai ales dacă nu sunt utile. În schimb, experiențele înseamnă emoții, dezvoltare personală, bucurie, bogăție interioară etc. Este mai ușor să cheltuim niște bani decât să cheltuim timp, însă amintirile nu se clădesc financiar.
🎀 Ascultă-i mai mult pe cei dragi.
Oricât de mult ne-ar plăcea ca toți să fie încântați de ceea ce le dăruim, lucrurile nu stau de fiecare dată așa. Uităm prea des să îi ascultăm pe ceilalți și de aici greutatea cu care alegem un cadou potrivit.
🎀 Un cadou frumos nu include nicio obligație.
Ceva ce dăm din obligație nu ar trebui să capete denumirea de cadou. În egală măsură nu ar trebui să îi împovărăm emoțional, negativ pe cei dragi: orice cadou include în sine libertatea celui care îl primește de a nu-l păstra.

Deși pare o cale mai dificil de urmat, cu siguranță curajul unor astfel de alegeri îți va aduce satisfacție și bucurie. Succes! :)