sâmbătă, 12 septembrie 2015

Mănăstirea Podul Coșnei

Fiind pe traseul lui E58 (Vatra Dornei - Bistrița), un drum cu peisaje frumoase și fără gropi, poți trece cu ușurință de două mănăstiri care se privesc frumos una pe cealaltă în aceeași curte. Sunt față în față: aici, cu intrare directă din drumul european.
Locul atrage prin sine însuși și aduce liniște, liniștea locurilor rupte din rai, însuflețite de ceva care este mult deasupra noastră.
Deși mănăstirea veche este în lucru momentan, observi cu ușurință intrarea frumoasă, cele două mănăstiri surori și leagănele din locul de joacă. 
În acest spațiu în care timpul nu mai curge începe să se ivească în fața ta o oglindă în care te privești și te vezi așa cum ești. 
În plus, leagănele te duc cu gândul că locul nu este doar al tău în acea clipă, ci și al unor copii, al copiilor îndrumați de un călugăr smerit, care tace și parcă îți spune mai multe ca oricine.
Apoi, când ajungi iarăși în rutina ta zilnică, nu poți să nu ai nostalgia sufletească a unui astfel de loc care ți s-a impus doar prin liniște și să arunci o privire pe net, să vezi ce era de fapt acolo, căci acolo nu puteai și nu ar fi trebuit să întrebi. Iată și răspunsul care te va face să te întorci mereu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu