joi, 26 mai 2016

De ce nu mai folosesc balsam de rufe?

Ok, toți știm că producătorii de balsam se întrec în a obține aromele cele mai interesante, dar oare nu putem folosi parfumul preferat pentru acest lucru? Care este rolul unui balsam de fapt și de drept? Să ne facă hainele mai moi și câte altele, nu? După o mare revoltă cu articole despre cât de nociv este balsamul de rufe (vezi și tu), am încercat să mă informez mai mult.
Din tot ce am citit, pe scurt, ideea este că balsamul nu ne ajută, dimpotrivă. În plus, mai cheltuim și bani pentru el. De aceea, am încercat așa-zile variante bio care nu m-au mulțumit deloc. Testul suprem au fost bineînțeles prosoapele albe care păreau mai îmbâcsite după spălare, pentru că balsamul se depunea incomod la nivelul fibrelor.
Soluția mea: 100 ml oțet (preferabil alb) și 5 picături de ulei esențial (folosesc mai mult arbore de ceai - un puternic aliat vs. bacterii) la fiecare spălare.
A trecut aproape un an de când am aplicat metoda și sunt foarte mulțumită. Prosoapele albe chiar au putere de absorbție, iar evitarea chimicalelor aduce un plus de bucurie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu