sâmbătă, 11 martie 2017

Tu ai aceste tăvi în bucătăria ta?

Mi s-a întâmplat de foarte multe ori să fiu nevoită să coc același aluat în două tăvi diferite și să observ ce mare este diferența între o tavă de calitate și una care nu își merită deloc banii.
Bineînțeles că atunci când dorim să cumpărăm o tavă trebuie să ținem cont în primul rând de scopul pentru care urmează să o folosim: prăjituri, brioșe, tartă, pizza etc. Totuși, bucătăriile noastre nu au spațiu infinit așa că vă sugerez câteva modele care mie mi se par foarte practice și cred că nu ar trebui să lipsească din bucătărie:
1. TAVA MARE CÂT CUPTORUL ȘI CU FUNDUL GROS :) Chiar așa! O tavă mare poate fi folosită la orice, de la pâine până la cornulețe sau pizza. Alegeți o tavă cu fundul mai gros pentru că așa coptura se face uniform (în tăvile ieftine coptura se întărește prea repede în partea de jos și se prinde, curățarea fiind complicată).
2. TAVA NEADERENTĂ CU MARGINI ÎNALTE - Potrivită ca mărime, această tavă va primi în burtica sa pâini, tarte, fripturi, cartofi și chiar omletele cele mai delicioase. Merită o astfel de investiție.
3. TAVA PENTRU BRIOȘE - Nu vă imaginați că o veți folosi o dată pe an să faceți doar brioșe dulci și sofisticate. O puteți folosi și la brioșe sărate, la mini-tarte, mini-checuri, ouă, pizza, bulci etc. Este o minunăție și forma în care ies preparatele ațâță papilele.
4. TAVA DE COZONAC - Una singură nu ajunge, așa că vedeți care vă place și luați câte vă încap în cuptor. Pâinea se va coace lângă checul aperitiv sau orice altceva, doar că le veți scoate din cuptor în momente diferite.
Astfel, cele patru tăvi prezentate nu încarcă bucătăria și vă veți bucura de bunătățile lor mult și bine cu puțină grijă (nu le zgâriați, așezați-le unele peste altele doar când le-ați protejat cu șervete, nu lăsați coptura foarte mult în ele, spălați-le la timp și tot așa).
Spor la copt!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu