Sunt multe locuri frumoase, de suflet în țara noastră și această mănăstire este cu siguranță unul dintre ele. Nimic nu pare să îți spună că este un loc așa frumos acolo, poate doar un indicator cam trist care îți arată faptul că undeva, în deal, luând-o pe un drum îngust pe marginea ogoarelor, se poate ajunge la o mănăstire. Totuși, locul este ca o nestemată ascunsă într-o cutie veche: albul liniștitor și pacea pământului sfințit ți se scaldă în suflet cu putere, iar privirea înoată vioi de la biserica albă, nouă, spre colțișorul unde se află clopotele și o cruce încă neaprinsă. Înăuntru aceeași frumusețe de suflet domină și îți permite să te regăsești, dar nu pe tine însuți, ci pe unul mai bun. Ieșind, pentru că mereu suntem pe drumul de a pleca, regretul plecării te încolțește, însă este repede gonit de splendoarea din jur, de zarea pe care tu pari că te afli, undeva la picioarele lui Dumnezeu.
 |
 |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu